
Prostatita este o boală inflamatorie acută sau cronică a glandei prostatei.
Patologia este larg răspândită, deoarece este motivul pentru mai mult de o treime din vizitele bărbaților la un urolog.
În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a incidenței prostatitei. Acest lucru este probabil facilitat de un stil de viață sedentar, care duce la stagnarea sângelui în organele pelvine, viața sexuală neregulată, defecte ale sistemului imunitar și alți factori.
Din articolul nostru veți afla despre cum este prostatita, de ce și cum se dezvoltă, manifestările clinice, principiile de diagnostic și tratament al acestei patologii, în care tehnicile fizioterapeutice au și ele o mare importanță.
De ce și cum se dezvoltă boala
Există multe cauze cunoscute ale prostatitei și, de regulă, aceasta apare ca urmare a impactului mai multor dintre ele asupra glandei prostatei simultan.
Există un concept de prostatita bacteriană și bacteriană.
Glanda prostatică secretă un lichid care are un efect dăunător asupra bacteriilor, adică un organ sănătos nu conține microorganisme. Încălcarea funcțiilor glandei sau orice modificări ale structurii acesteia devin premise pentru dezvoltarea unui proces infecțios, adică este, de fapt, secundar.
Cei mai frecventi agenți cauzali ai prostatitei:
- coli;
- pseudomonas;
- Klebsiella;
- Proteus;
- enterococi;
- corinebacterii;
- unii stafilococi;
- micoplasmă;
- chlamydia;
- Trichomonas.
Infecția intră în glanda prostatică în diferite moduri:
- crește de-a lungul uretrei (cu uretrita sau în timpul cateterismului, bougienage al vezicii urinare);
- cu flux sanguin din focarele îndepărtate de infecție (pentru pneumonie, amigdalita, carii și alte boli);
- cu flux limfatic în bolile inflamatorii ale organelor situate în apropierea glandei prostatei (cistita, proctită, orhită, hemoroizi și altele).
Factorul principal care contribuie la dezvoltarea prostatitei este stagnarea sângelui venos în organele pelvine - duce la afectarea alimentării cu sânge a glandei prostatei și la o reacție inflamatorie ulterioară.
Viața sexuală neregulată și actul sexual incomplet cresc, de asemenea, riscul de a dezvolta inflamație în glanda prostatei, deoarece în acest caz nu există nicio ieșire de secreții din foliculi - stagnează, devenind un mediu bun pentru răspândirea infecției. În plus, secreția stagnantă este parțial absorbită în sânge, devenind un antigen - organismul începe să producă anticorpi împotriva acesteia - se dezvoltă un proces autoimun.
Tipuri de prostatita
În funcție de natura cursului clinic, se disting prostatita acută și cronică.
Până la 10% din prostatita cronică este de natură bacteriană, 90-95% este un proces inflamator bacterian.
Acesta din urmă, la rândul său, este clasificat în funcție de compoziția sa:
- cu o creștere a nivelului de leucocite în secreție;
- fără creșterea nivelului de leucocite din secreție.
Unii experți identifică o altă formă a bolii - prostatita asimptomatică, dar alții nu iau în considerare existența unei astfel de posibilități și consideră această patologie mialgie și nu boala de prostată.
Simptome
Tabloul clinic al formelor acute și cronice ale bolii este diferit, așa că vom lua în considerare fiecare dintre ele separat.
Prostatita acuta
Se disting următoarele forme (etape):
- Catarhal (peretele canalelor excretoare ale celulelor prostatei este parțial afectat). Apare fără simptome pronunțate. Starea pacientului este satisfăcătoare; temperatura corpului este în limite normale sau crescută la valori subfebrile. Un bărbat se plânge de o senzație periodică de greutate în perineu, cel mai pronunțată în poziție șezând, și de durere ușoară. Uneori, urinarea devine puțin mai frecventă. Procesul se rezolvă într-unul din două moduri: fie dispare de la sine după 10-14 zile, fie se transformă în prostatita foliculară.
- Foliculare (sunt afectați acinii (celulele glandulare) individuale ale prostatei). Boala începe acut cu o creștere a temperaturii corpului până la niveluri febrile (38-39 ° C) și frisoane. Pacienții se plâng de dureri intense în zona perineală, inclusiv în anus și penis, dureri în timpul mișcărilor intestinale. Urinarea este dureroasă, frecventă și, în unele cazuri, dificilă. În această etapă, pacientul trebuie să primească un tratament adecvat - dacă acesta este început în timp util, după o săptămână simptomele bolii regresează și persoana se recuperează. Dacă nu există o terapie cu drepturi depline, atunci procesul patologic se dezvoltă în continuare și se transformă în prostatita parenchimoasă.
- Parenchimatos (majoritatea acinilor, canalele lor excretoare și țesutul interstițial sunt implicate în procesul patologic). Boala este severă: temperatura corpului pacientului crește la 40 °C și mai mult, se înfioră, există o slăbiciune severă și nu există apetit. Are dureri severe la nivelul perineului și rectului, mai ales când stă pe scaun și în timpul defecțiunii. Glanda prostatică este puternic umflată, lumenul canalelor excretoare este înfundat cu scurgeri purulente și mucoase, care nu are cale de ieșire; Prostata este mărită și tensionată. Urinarea este dificilă, în unele cazuri există retenție acută, precum și retenție de scaun și gaze. Dacă țesutul pelvin este implicat în procesul patologic, pacientul observă o durere sâcâitoare în abdomenul inferior, adesea pulsatorie, iar starea lui se înrăutățește.
- Abces de prostată (o cavitate în interiorul ei plină cu mase purulente). Curge greu; simptomele de intoxicație sunt clar exprimate - temperatura corpului este crescută la 40 ° C și mai mare, pacientul este letargic, slab, conștiința lui este afectată, el delirează. Sunt toate semnele stadiului parenchimatos al bolii, dar sunt mai pronunțate și există iradierea durerii spre leziune. În stadiul formării abcesului, starea pacientului este severă, simptomele sunt vii. Când abcesul s-a format deja și se limitează la țesuturile adiacente, pacientul se simte mai bine și crede că își revine, deși nu este absolut cazul. Dacă abcesul se rupe, mase purulente se răspândesc în țesuturi și organe pelvine - se dezvoltă flegmon, iar în absența îngrijirilor medicale în timp util - șoc bacteriemic, urosepsis.
Prostatita cronica

Principalele semne ale prostatitei sunt tulburările urinare și durerea la nivelul glandei prostatei.
Boala apare în valuri, alternând între o perioadă activă și o etapă de remisie. Există o altă fază - latentă (când există semne clinice ale bolii, dar acestea nu sunt exprimate clar).
Toate semnele de inflamație cronică a prostatei pot fi combinate în patru grupuri mari:
- Sindromul durerii. Aceasta este una dintre principalele manifestări clinice ale acestei patologii. Durerea poate apărea în repaus, în timpul urinării sau a actului sexual. Intensitatea sa variază foarte mult de la o senzație de disconfort abia vizibilă, greutate până la chinuitoare. Durerea este localizată în zona prostatei însăși, iradiind adesea spre sacrum, perineu, testicule, penis sau rect.
- Tulburări urinare. Ele sunt diferite pentru diferiți pacienți. Urinarea poate fi frecventă, dificilă cu un flux slab și dureroasă în diferite grade. Poate exista o nevoie bruscă de a urina.
- Tulburări ale funcției sexuale. Pot apărea dureri de erecție, slăbire sau ejaculare precoce.
- Tulburări neurologice. Acestea includ somnolență în timpul zilei, oboseală, slăbiciune generală, somn prost de noapte, amețeli, transpirații, scăderea capacității de a lucra și de a percepe informații noi.
Rezultatul prostatitei cronice poate fi scleroza glandei prostatei - înlocuirea unei părți sau a întregului organ cu țesut cicatricial. Pacientul se plânge de urinare prelungită, senzația că vezica urinară nu este complet golită, un flux subțire de urină, durere surdă, ușoară în perineu, deasupra pubisului și în rect.
Principii de diagnostic

Pentru a suspecta prostatita acută la un pacient, este suficient ca un medic să asculte și să evalueze plângerile sale, istoricul de viață și boala și, de asemenea, să efectueze o examinare digitală a glandei prostatei prin rect (specialistul va găsi o prostată mărită, dureroasă la atingere).
O examinare cu ultrasunete, care se efectuează prin introducerea unui senzor în rect, va ajuta la confirmarea diagnosticului.
În diagnosticul prostatitei cronice, sunt de mare importanță și datele obținute în urma intervievării pacientului și rezultatele unei examinări digitale a rectului. Natura modificărilor glandei în această formă a bolii va fi diferită: unul sau ambii lobi sunt măriți în dimensiune, consistente în aluat, cu zone individuale de compactare, iar tonusul organului este redus. Dacă apare scleroza de prostată, aceasta este definită ca o formațiune cu o densitate apropiată de cartilaj. De regulă, glanda din jurul perimetrului este mai densă decât în centru (acest fenomen se numește „simptomul secerului”).
Pentru a clarifica diagnosticul, pacientului i se poate prescrie:
- Examinarea secreției prostatei la microscop (nivelul de leucocite din ea va fi crescut, mediul este alcalin, iar nivelul macrofagelor este, de asemenea, mai mare decât cel normal) și însămânțarea acesteia pe un mediu nutritiv (probabil, culturi de bacterii care provoacă boala vor crește pe acesta).
- O probă de urină din trei pahare (în a treia porțiune nivelul leucocitelor va fi peste normal, iar în celelalte două nu va depăși limitele).
- Examinarea ejaculatului (nivelul de leucocite și eritrocite este crescut, bacteriile sunt detectate).
- Ecografia prostatei cu sau fără Doppler color. Poate fi efectuată folosind oricare dintre metode, dar cea mai valoroasă din punct de vedere al informației este cercetarea prin rect (transrectal).
- Biopsie de prostată. Puncția se efectuează în timpul unei ecografii transrectale. Cea mai informativă metodă de diagnosticare, dar nu este utilizată pe scară largă.
Diagnostic diferenţial
În timpul procesului de diagnostic, este important ca medicul să-și amintească despre bolile care pot apărea în mod similar cu prostatita acută și cronică, în special:
- uretrita;
- cistita;
- tuberculoza de prostată;
- cancer de prostată;
- adenom sau hiperplazie benignă a prostatei;
- boli ale rectului.
În scopul diagnosticului diferențial, în cazurile îndoielnice, pacientului i se prescriu metode de cercetare suplimentare.
Tactici de tratament
În funcție de situația clinică specifică, tratamentul poate fi efectuat în ambulatoriu sau într-un cadru spitalicesc, conservator sau prin intervenție chirurgicală. În perioada subacută și în timpul remisiunii bolii, terapia cu factori fizici este un bun plus la tratament.
În forma acută a bolii, pacientul trebuie să rămână în pat, să mănânce alimente fade și să bea multă apă.
I se pot prescrie medicamente din următoarele grupuri:
- antibiotice (sau cu spectru larg - cefalosporine, aminoglicozide sau luând în considerare sensibilitatea microorganismelor la un anumit medicament);
- în scopul detoxifierii - infuzie de soluții;
- pentru a reduce activitatea procesului inflamator, a reduce umflarea și a calma durerea - AINS;
- pentru a ameliora spasmul de la mușchii netezi ai prostatei și tractului urinar - antispastice;
- pentru a spori funcțiile imune - imunomodulatori;
- pentru a reduce alergenitatea organismului - antihistaminice;
- pentru a normaliza actul de urinare - alfa-blocante;
- pentru a normaliza circulația sângelui într-o glandă afectată de inflamație cronică - preparate de origine biologică;
- în vederea activării proceselor reparatorii - enzime proteolitice;
- pentru tulburări hormonale – terapia de substituție hormonală.
Dacă s-a format un abces în glanda prostatică, necesită intervenție chirurgicală urgentă. Tratamentul chirurgical se efectuează și pentru scleroza de prostată.
Fizioterapie

Pacienților care suferă de prostatită li se poate prescrie masaj de prostată.
Fizioterapia este utilizată pe scară largă pentru inflamarea glandei prostatei. Metodele sale urmăresc următoarele obiective:
- reduceți activitatea procesului inflamator sau eliminați-l complet;
- reduce severitatea durerii;
- eliminați congestia în glanda prostatică, restabiliți fluxul sanguin normal în ea;
- încetinirea procesului de scleroză a țesutului prostatic;
- îmbunătățirea funcțiilor imunității locale și generale.
Pacientului i se pot prescrie următoarele metode de tratament fizic:
- Cu efect antiinflamator:
- terapie cu ultrasunete;
- Terapie cu microunde;
- terapie UHF;
- terapia cu laser infraroșu (efectul se efectuează asupra perineului, penisului sau vaselor femurale; pe lângă efectul antiinflamator, procedura activează procesele de restaurare a țesuturilor deteriorate);
- ultrafonoforeza medicamentelor antibacteriene (asigură pătrunderea profundă a medicamentului în țesuturi, creând o concentrație mare în focarul patologic; ultrasunetele sporesc efectul antibioticului).
- Cu efect analgezic:
- electroforeza analgezicelor (în special novocaină);
- terapie diadinamică;
- terapia cu curent modulat sinusoidal sau terapia SMT (pe lângă suprimarea durerii, afectează tonusul glandei prostatei, normalizându-l și, de asemenea, îmbunătățește fluxul sanguin în vasele care alimentează prostata);
- Iradierea urală în doze eritematoase.
- Prevenirea sclerozei tisulare:
- masaj de prostată (îmbunătățește scurgerea secrețiilor din celulele sale și activează fluxul de sânge în vasele sale; metoda este contraindicată în prezența hemoroizilor mari, fisurilor anale, a zonelor de durere sau a nodulilor la nivelul prostatei);
- electroforeza enzimelor proteolitice (aloe) sau iodură de potasiu (folosind tehnica transversală);
- terapia magnetică (activează fluxul sanguin în vasele prostatei și procesele de restaurare a țesuturilor deteriorate, îmbunătățește fluiditatea sângelui);
- Terapia SMT (dilată vasele de sânge, restabilește funcția sexuală);
- peloidoterapie (se utilizează turbă și nămol; procedura îmbunătățește microcirculația și activează procesele de regenerare);
- băi cu hidrogen sulfurat (indicate în special pentru congestie severă a pelvisului);
- microclisme cu apă sulfurată de hidrogen cu novocaină.
- Îmbunătățirea funcțiilor imunitare:
- electroforeza medicamentelor imunomodulatoare – activează atât imunitatea generală, cât și locală;
- aeroterapie;
- talasoterapie (are un efect benefic asupra sistemului nervos, crește abilitățile de adaptare ale organismului).
Printre metodele de tratament netradițional pentru prostatita cronică pot fi utilizate hirudoterapia și acupunctura. Se folosește și kinetoterapie.
În unele cazuri clinice, kinetoterapie nu este recomandată. Acestea sunt:
- neoplasme maligne ale prostatei;
- adenom (sau hiperplazie benignă) din stadiul III al prostatei.
Tratament spa
Persoanelor care suferă de prostatită cronică în remisie li se poate recomanda tratament în sanatoriu.
Tratamentul în sanatorie este contraindicat pentru prostatita tuberculoasă, strictura uretrală, patologia cancerului sau adenom de prostată în stadiul III.
Prevenire și prognostic
Prevenirea prostatitei acute constă în prevenirea impactului asupra organismului a tuturor factorilor care provoacă boala (adică un bărbat ar trebui să ducă un stil de viață activ, să aibă relații sexuale regulate, să trateze prompt uretrita și cistita, prevenind răspândirea procesului infecțios la glanda prostatică). Dacă apare prostatita acută, pentru a preveni transformarea ei în inflamație cronică, trebuie să solicitați prompt ajutor medical și să urmați un curs de terapie adecvată.
Prevenirea recăderii include toate măsurile descrise mai sus, plus cursuri periodice de tratament anti-recădere prescrise de un medic.
Prognosticul pentru etapele inițiale ale prostatitei acute, cu condiția să solicitați ajutor de la un specialist în timp util, este favorabil - boala se termină cu o recuperare completă. Dacă boala este avansată și s-a dezvoltat urosepsisul, prognosticul este discutabil - moartea este foarte probabilă.
Prognosticul pentru prostatita cronică este relativ favorabil - este aproape imposibil să scapi de boală, dar nu duce la moarte, ci apare cu recidive frecvente, ceea ce înrăutățește semnificativ calitatea vieții pacientului.
Concluzie
Prostatita poate apărea sub formă acută sau cronică. În orice caz, necesită un tratament oportun, adecvat, cuprinzător, în care tehnicile de fizioterapie joacă și ele un rol important.




















